31

de zile de cand deschid ochii numai dupa ce-mi spui buna dimineata. ii strang cu putere, te-anunt ca m-am trezit si astept. cafeaua, albul nou al peretilor si frigul care mi se-aseaza pe nas, sunetul papucilor si momentul in care te-asezi pe marginea patului. ma scoti din pijamale si ies din casa la ore la care oboseala e-n bocanci, in priviri, bagaje si dulciuri mancate pe jumatate. merg. nu-mi permit nici jumatate de parfum din vitrinele din centru, nici palarii cu boruri late, dar asta nu ma impiedica sa zambesc cu urechile inghetate si sa ma plimb pe stradute pe care nu am calcat niciodata. cu ochii in sus, la caramizile care sigur vor cadea la un moment dat. se darama multe aici, fara sa se construiasca altceva in loc. sar din zi in zi ca pe niste pietre alunecoase in mijlocul unei balti. liniste fara definitii si scheme cu pasi de urmat. ma-ntorc in fiecare seara si descui usa in spatele careia lumina e aprinsa. de ceva vreme. si nu conteaza pana cand.