tocmai ACUM, când se ridică butonul ăla care îți spune luminând că e cazul să vorbești.
vorbesc,
știu că nu e bine să ezit,
trebuie să zâmbesc
și să dau impresia că știu ce zic.
Dar să știi că acolo,
(ironic, nu?), pe scaunul ăla
sunt momente când
închid ochii vorbind.
Și-așa, vorbind, mă mut pe
celălalt scaun,
zâmbesc și-mi amintesc un chip.
Mi-l amintesc de parcă l-aș modela în lut.
Încă
mai doare, dar
se amestecă acum cu zâmbet și radio.
radio. radio. radio.
(ironic, nu?), pe scaunul ăla
sunt momente când
închid ochii vorbind.
Și-așa, vorbind, mă mut pe
celălalt scaun,
zâmbesc și-mi amintesc un chip.
Mi-l amintesc de parcă l-aș modela în lut.
Încă
mai doare, dar
se amestecă acum cu zâmbet și radio.
radio. radio. radio.
Și-apoi... las calea jos...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu