La 6 ani am primit de la bunica mea un ceas. Toată copilăria a fost legată de singura rotiță care mergea, de mecanismul care nu scotea niciun sunet, de cifre și de inscripția cu litere chirilice. Da, era un ceas rusesc. S-a oprit la 10 fara 10, Dumnezeu știe în ce zi, cu mult înainte ca eu să-l primesc de la femeia cu ochi albastri căreia-i spuneam Mae. I-am spus așa și continui să-i spun. În gând sau cu zâmbetul pe buze.
Nu la mult timp după ce ne-am despărțit, am dus ceasul la ceasornicar. Probabil... în recuperarea timpului pierdut, voiam să-l repar. Atunci am descoperit că are un mecanism lucrat în aur, vechi de peste 70 de ani. Așa descoperim aproape orice lucru valoros, când nu-l mai avem, nu?
P.S.: Am decis sa nu repar ceasul, încă arată 10 fara 10.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu