*

Mi-am amintit de aripi. Acolo, la volan, in spatele unui parbriz in care isi oprise zborul un fluture. Unul alb, cum sunt atatia. Am avut si eu cativa prin mine, aveam parul rosu, fuste in vant si zeci de mii de fiori delicati, fluturi in stomac si vise de adolescent, emotii naucitoare. 17 ani. 

Mai tarziu, fluturii mei s-au transformat in pasari de prada. Neimblanzite, pasari care n-au loc de zbor, se zbat in tine si te fac sa te chircesti de durere, iti sfasie pantecul cu aripile lor ascutite. 

Acum e liniste, nu simt nimic, nici zbatere, nici chin, nici fior. Nimic. 

Nu simt nimic si conduc pe jumatate atenta la drum si la fluturele lipit de parbriz. 

Dar eu stiu ca dragonul care-a luat locul pasarii de prada, dragonul ala cu aripi de foc, acum doarme. Din cand in cand, se-ntoarce de pe-o parte pe cealalta si-mi arde ce-a mai ramas inauntru.

Si uite, e nevoie de drum, de soare si de toata apa marii pentru a stinge jarul si nodul din gat.