/6

Ai dreptate, nu sunt îndrăgostită de tine. 

Când te îndrăgostești, e ca și cum ai începe să scrii pe o coală albă de hârtie. 

Și scrii, și scrii doar ceea ce-ți place, ceea ce se potrivește cu ceea ce vrei. 

Scrii asemănările dintre omul care trăiește în mintea ta și omul care, uneori fără nicio legătură, stă în fața ochilor tăi și te-ndrăgostește. 

Deci ai dreptate, nu sunt îndrăgostită de tine. 

Când te îndrăgostești, te-ndrăgostești pentru că-ți pare că totul e conform unui plan despre care habar n-aveai.

Când te-ndrăgostești, omul e parcă scos din cutie.

E „nou”. 

Fără urme de uzură, fără povești, fără gheare și dinți. 

Ei bine, ai dreptate. Nu sunt îndrăgostită de tine. 

Te iubesc. Cu tot cu rănile pe care le porți în și pe tine. 

Cu tot cu ghearele care mi-au lăsat urme atât de adânci.

Cu tot cu poveștile care te fac să te-ncrunți și să taci.

Așa cum ești. Așa cum ești. Și dacă felul în care ești te face să alungi oamenii sau să-i pui pe fugă, eu sunt încă aici. Nu pentru foarte mult timp. 

Da, te iubesc!

Iar drama... drama e că nu există nicio dramă în toată povestea asta. 

Am să ies pe ușa aia zâmbind. Și tu vei zâmbi.

N-ai să vii după mine, iar eu am să mă-ntorc în mai puțin e un minut.

Să-ți cer să nu mă mai cauți niciodată.

Pentru că te iubesc. Iar iubindu-te, mă iubesc și pe mine.