"ca şacalii" , spunea... mi-amintesc privindu-i de pe-aceleaşi scaune pluşate. şi-i văd cum nimeni altcineva nu poate, cu bale la gură, cu erecţii pe zâmbet şi dinţi strălucitori. ei mint, şi mint şi eu. până dimineaţa, căci atunci trebuie să-mi amintească oglinda cine sunt şi cum s-au scurs douăzeci de ani.
"tu cum trăieşti şi de ce?"  ... hai să răspundem când vom trăi, vrei?...
până atunci aleargă şi tu prin ploaie, cu gleznele-n apă, cu sufletul-burete de mână, cu ochii închişi, zâmbeşte, aleargă şi cheamă un taxi albastru sau gri. să meargă departe... să nu mai cadă copacii pe lângă tine, să nu te mai sune de-acasă.
hai să nu mai răspundem deloc.