Voiam

Inchid ochii tot mai des. In 301, in 335, in fata tubului care imi scoala parul din cap, cu receptorul in ureche, la semafor, cu periuta in gura. Si-acolo unde merg pe bajbaite, copiii bat mingea cu ambele maini si o ridica la fix 1,23 m de pamant, urmarind incruntati miscarea. Savarinele stau intinse pe platouri zimtate, iar linguritele sunt dulci. Tot acolo, fetele de varsta mea insira margele de macese pe mohair si invata cum se face dulceata de trandafiri. Acolo, familiile nu au auzit de geamuri sparte, de maini taiate in lovituri ori in munca de-a acoperi fereastra cu... ceva. Batranii colectioneaza cutiute rotunde si rosii cu alifii care le captusesc buzunarele cu mentol. Viile plang primavara, stii?  Din crengile retezate se scurg picaturi clare, amarui. Am invatat ca lacrimile lor vindeca rani, zgarieturi de pisica si coate julite. Viile plang primavara. Azi doar se-ntristeaza si-mi mangaie palmele cu struguri negri, catifelati. 

Nu gasesc pe niciun tricou, in niciun ochi, in niciun suflet culoarea soarelui care imi inteapa sub-pleoapele si ma smulge de acolo. Ma aduce in 301, in 335, in fata ecranului care imi furnica pielea si gandurile, in conversatia incheiata cu "O zi buna!", in fata masinilor, in fata oglinzii.